Punctul pe i

M-am tot gândit în ultima perioadă la o grămadă de chestii care mă deranjează. Știu, poate că-s nebună, dar uneori chiar am impresia că lumea în care trăim nu e făcută pentru mine. Ori asta, ori clar sunt o oaie neagră. Am tot încercat să “închid ochii” la tot ce e nedrept în jurul meu, dar sunt unele lucruri peste care eu ca om nu pot trece.

i

Așa cum vă povesteam săptămâna trecută, vizita noastră la urgențe și rapiditatea/profesionalismul de care oamenii aceia au dat dovadă chiar m-au impresionat până la lacrimi. Chiar aveam speranța că lucrurile o iau pe un drum bun. Asta până am ajuns din nou la medicul de familie. Am stat o ora la rând plus încă câteva minute bune în cabinet pentru “examinare”. Știu ce-o să ziceți, o oră nu e mult, e acceptabil, sigur, în mod normal oricum stau și mai mult de-atât, dar acum am stat o oră să aștept și eram singura la rând (cu ambii copii cobză) pentru că sunt alte lucruri mai importante de făcut. Am trecut peste pentru că am speranța că nu voi mai ajunge pe acolo curând și oricum în țara asta minunată merge totul bine, desigur! După ce am plecat de la medic, am ajuns la farmacie. Aveam 2 tănțici în fața mea, fiecare cu câte 5-6 rețete. Am mai stat o oră jumate la rând, cu tot cu copii. Și bineînțeles că au început să-și piardă rabdarea treptat și să se plictisească, dar tot erau câțiva de-mi trăgeau priviri fioroase, pentru că deh, nu-i pot face să tacă. Și m-am enervat așa cum n-am mai făcut-o de multă vreme, pentru că nimic din jurul nostru nu mai e ce trebuie.

 

Trăim într-o țară în care trebuie să dăm șpagă să fim băgați în seamă: la doctor, la urgente, la asistente, la operații, la grădiniță, la creșă, peste tot! Dacă ați rămas cu gura căscată la ultimile două precizate grădiniță, creșă vă împărtășesc sentimentul de uimire. De ce? Pentru că încerc de câteva luni să-l înscriu pe Victor la creșă, dar se pare că nu am statutul necesar (banii) să-l și dau undeva. Da, există creșă privată, sigur că da. Pentru cei care-și permit. Nici grădinița/creșa de stat nu e moca, nu le plătești salariul educatoarelor, dar în rest tot aia e. Așa că sunt o frustrată. Aveam în plan să revin la muncă înainte de-a face Victor un an, dar statul a zis hai pa! și n-am reușit nimic. Acum stau și mă gândesc ce bancher trebuie să devin ca să-mi pot duce copilul la creșă. N-am găsit încă o soluție, dar meditez. Dar ce frumoasă e țara noastră, sigur că da. România e o țară minunată, dar o strică oamenii. Peste tot doar oameni care te jignesc pentru că ai ales să fii mamă tânără (sau tată tânăr)-(deși ai școală, te-ai dus la facultate, ai un job, o familie frumoasă, etc), că alegi să fii sincer și să nu te alături turmei, oameni care vor doar atenție dar atunci când ai nevoie de ajutor, nimeni nu mai e acolo. De conducere nu mai zic. Chiar nu mai zic. Am ajuns să ne chinuim să avem o viață bună și asta pentru că alegem să fim oameni cinstiți și muncitori. Stăm în chirie și ne chinuim să le oferim copiilor noștri educația pe care o merită, ne luptăm cu morile de vânt.

 

 

Sunt o frustrată, știu.

 

P.S: Dacă la aproape 24 de ani am ales să fac toate astea, înseamnă că-s o scursură a societății? Ok, mă duc pe Pluto, poate acolo sunt un om normal.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s