Cum sa dai gres ca parinte?!

8b80a1ce1119b94cdbe59bf3bbee9cc0De obicei nu ma gandesc mai deloc la faptul ca nu sunt o mama perfecta, pentru ca sincer chiar nu am pretentia de a fi una. Sunt putine momente in care ma invinuiesc pentru ceva sau ma simt aiurea ca am luat o anumita decizie si asta pentru ca intotdeauna imi analizez optiunile si ma gandesc la ce e bine pentru copiii mei. Ei bine, ieri a fost unul din momentele in care m-am simtit absolut ingrozitor ca mama si m-am gandit efectiv toata noaptea la faptul ca am dat gres. E oribil sa ai in cap o voce care iti repeta la infinit ” E vina ta!..” chiar daca poate initial nu m-am gandit la asta. Ca sa va lamuresc, ieri am hotarat sa iesim putin la aer, pentru ca sincer nu am mai facut plimbari cu baieteii nostri, tocmai pentru ca a fost frig si n-am vrut sa ii imbolnavim, dar ieri chiar mi-am dorit sa ii mai scoatem si pe cei mici la aer, la plimbare, pentru ca adora asta. Zis si facut, i-am imbracat bine (ziceai ca mergem la ski, atat de bine imbracati am fost!), ne-am suit in masina si am poposit in oras ca sa bem o ciocolata calda si sa mai respiram si noi niste aer curat. Nici nu cred ca trebuie sa va zic cat de incantati si fericiti au fost copiii ca au iesit si ei la plimbare cu mami si cu tati. Cei drept, n-am stat mult pe afara, cred ca maxim 2 ore cu tot cu drum/plimbat, dar a fost soare tot timpul si chiar n-a fost deloc frig. Vedeti voi, tot incerc sa imi gasesc scuze ca sa ma simt mai bine si de fapt ma simt si mai oribil… Le-am facut si baie aseara copiilor ca deh, gradinita, luni, etc. Ne-am distrat super bine la baita ca intotdeauna, i-am imbracat, uscat pe copii, le-am dat de mancare si la somnic…. Cei care ma urmaresc si pe reteelele de socializare, stiu ca postasem o poza in care eram mega fericita ca baietii mei sforaie si dorm neintorsi, iar eu am inca energie… Ei bine, energia aia s-a risipit total in momentul in care tati a observat ca Tudor abia mai respira si tusea atat de rau incat a trebuit sa ne gandim rapid la o solutie si sa facem cumva sa ii amelioram starea. Daca ma urmariti de ceva vreme, v-am mai povestit ca la noi acasa e un fel de farmacie de la cat de bolnavi au fost copiii si desigur, intotdeauna trebuie sa fii pregatit pentru orice. Asa am procedat si aseara, n-am mai stat pe ganduri si am pregatit niste siropel de tuse, ceva anti-inflamator si direct antibiotic pe care l-am avut la indemana  (de fiecare data cand raceste are aceleasi simptome, asa ca inainte de a trage gresit concluzii, chiar stim ce facem cand decidem sa administram antibiotic, aviz parintilor care vorbesc aiurea) si l-am trimis din nou la somnic, sperand ca e putin mai bine. Am decis in acelasi timp sal lasam pe Tudor singurel in camera ca sa evitam un al doilea baietel bolnavior, asa ca l-am luat pe Victor sa doarma cu mine. I-a simtit lipsa lui Tudor din secunda doi si nu intelegea ce e in neregula. Vreau sa spun ca mai degraba n-am dormit azi noapte, nu numai pentru ca m-am tot gandit ca am gresit si ca as fi putut sa evit plimbarea de ieri, care a fost facuta la insistentele mele, dar nici Victor n-a dormit deloc bine… ce sa mai, grozavii…

 

Mi s-a rupt sufletul cand l-am vazut pe Tudor moale, fara energie, cu gatul in pioneze, fara vlaga si trist ca e iarasi bolnav. De obicei e un baietel tare puternic si nu se plange mai niciodata, a invatat sa fie curajos si sa transmita asta si mai departe tocmai ca sa nu ne ingrijoram prea tare. Desi astazi sa trezit putin mai bine dispus si cu mai multa energie, tot am simtit nevoia sa ii spun ca imi pare rau ca a racit iarasi si ca e vina mea. M-a iertat instantaneu si tot ce a zis a fost ” O sa ma faceti bine, mami, sunt bine!”.. si totusi de ce simt ca am dat gres?

 

Vedeti voi, sunt momente in viata mea in care mereu ma intreb daca deciziile pe care le iau si pe care le luam sunt mereu cele corecte, dar ca si parinte, niciodata nu ii doresti raul copilului sau al copiilor tai, ba dimpotriva, iti dai si mainile si sufletul si picioarele si tot ce ai ca sa fie ei bine. Tu nu mai contezi, ei da. Si totusi, copiii au un suflet imens, o dragoste pe care nu o poti simti decat daca esti parinte si mereu, dar mereu, te incurajeaza si iti dau forta sa continui. Nu, nu sunt o mama perfecta, da, chiar fac multe greseli pe care nu mi le doresc, dar intotdeauna exista solutii. Ca si mama, ma stresez de multe ori pe niste subiecte atat de infantile si neimportante, ma simt prost si simt ca as fi putut sa fac lucrurile cu totul si cu totul diferit, dar niciodata copiii mei nu mi-au reprosat nimic. Cum se face ca un sufletel de 5 ani stie sa fie mai calm decat parintii lui? Cum stie sa fie optimist si sa isi incurajeze parintii chiar si-atunci cand nu se simte bine? Chiar sunt niste ingerasi, chiar daca majoritatea timpului fac galagie, urla, tipa, fac prostioare, in momentele cele mai dificile chiar stiu sa fie impecabili.

 

Am dat gres? Tot ce eposibil? Se va mai intampla? Tot ce e posibil.. important e sa ne iubim si sa ne protejam copiii asa cum stim noi mai bine… in ochii lor nu sunt decat “mami” care ii iubeste neconditionat si “mami” care are doar calitati, si nu defecte, pentru ca ei stiu mai bine sa fie sinceri si puternici atunci cand noi uitam de asta.

 

Fiti increzatori in super-puterile de parinti, copiii vostri chiar va vad ca niste super-eroi!

 

Cu dragoste,

 

Anca

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s