Motherhood at its finest

0a9a2c384484dad4bc901467b09bc479M-am apucat de atât de multe lucruri încât nu mai știu să țin pasul cu toate… Desigur, eu sunt singura vinovată de toate astea, dar mă simt mai epuizată dacă stau și nu fac nimic. Ei bine, ultimile zile n-au fost deloc roz pentru liniștea și odihna mea și asta pentru că copiii sunt încă fonfăiți, încă li se înfundă nasul și încă stăm baricadați în casă până ne trece. Trebuie să recunosc, urăsc iarna și nu îmi place deloc să mă simt izolată, sau să-i țin pe copii în casă, dar hei, așa au răcit ultima oară, așa că eu nu mai risc.

Recunosc, n-am avut deloc inspirație zilele astea și m-am simțit obosită încă de la începutul săptămânii, bachiar am adormit în fund de vreo 2 ori, fără să știu ce e cu mine… Dacă vă povesteam acum ceva postări că somnul lui Victor a evoluat, ei bine, m-am înșelat… de o săptămână jumătate, de când au răcit băieții mei, iar se trezește din oră în oră și dacă nu mă simte lângă el, plânge până îl aud.. așa că iarăși dorm între ei.. bine, doarme mult spus pentru că e atât de incomod, de mă doare spatele și toată pielea de pe mine (îmi place să mă lăfăi în patul meu..). Cred că v-am mai zis, dar chiar consider că mămicile sunt niște eroine, eu sincer nu știu cum reușiti, dragile mele, eu chiar simt că mi se va scurge viața de tot dacă Victor revine la vechile obiceiuri cu somnul… nici la amiază nu mai doarme.. 15 minute e record..(azi am zis că-i adorm pe amândoi și mă odihnesc și eu..).

 

Cu toate astea, tot se trezesc niște mici înțelepte femei, să îmi dea sfaturi și să mă mustre de fiecare dată când am ocazia (îmi scrisese o mămică cred pe FB că ar trebui să-mi scot copiii afară indiferent de temperatura din ziua respectivă), dar așa cum am mai zis, sunt o mamă nebună și overprotective, așa că eu decid cam ce e mai bine pentru copiii mei, că doar sunt ai mei până la urmă și nu ai altora. Chiar apreciez sfaturile constructive, dar nu îmi plac remarcile răutăcioase absolut deloc. Știu că sunt tânără și mai am o mulțime de lucruri de învățat, dar fiecare om e diferit, fiecare tată e diferit, fiecare mamă e diferită.. cu toții ne dorim numai ce e mai bun pentru băieții noștri, dar de cele mai multe ori viața e făcută în așa fel să ne provoace să trecem prin tot felul de chestii.

 

Cred că o să adorm în timp ce respir, dar tot trebuie să am energie să mă joc cu ai mei drăguți băieți. Cred că sunt eu prea irascibilă și prea obosită să am răbdare, dar am impresia că nici ei nu mai țin cu mine. Poate sunt și paranoică, nu neg, dar săptămâna asta chiar a fost lunga și aștept să se termine odată.

 

Voiam doar să vă transmit azi, dragi părinți, să nu vă lăsați influențați de gura târgului, sunt atâtea băbisme idioate și atâtea superstiții pe care nu le înțeleg.. de n-am cuvinte.. (să nu îi tai unghiile până la botez că fură?!, să nu îi tai părul până la tăiatul moțului chiar dacă-i vine-n ochi..apropo, “tăiatul moțului ” e o tradiție, n-are nicio legătură cu religia…) sunt multe de tot, dar la finele zilei tu ca părinte responsabil decizi ce e mai bine pentru copilul tău, așa că nu asculta de “vecina de la 2” care zice că nu e bine să ții copilul în port-bebe, sau că trebuie să fie infășat până la un an, sau ca tre să poarte căciuliță și în casă, TU ca părinte responsabil faci ce crezi că e mai bine pentru copiii tăi.

 

Sunt atâtea lucruri pe care aș vrea să le învețe copiii mei și uneori chiar mă simt prost că nu pot face mai mult decât fac deja, dar nicio clipă n-o să cred că sunt o –mamă rea– e așa de simplu să aruncăm cu vorbe, să ne credem superiori, dar fiecare dintre noi își iubește atât de mult copiii, încât ne-am da și viața pentru ei.

 

Tot ce vreau să vă cer e să fiți înțelegători și răbdători și orice ar fi să vă iubiți copiii. Da, sunt și zile de genul ăsta în care suntem cu moralul la pământ, dar ei nu văd decât puritate și dragoste. Pentru ei suntem niște îngeri păzitori, cu zâmbete curate.

 

Cu dragoste,

 

o mămică.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s