There’s nothing better than being a mommy

Am muncit atât de mult în ultimile zile, încât nu mai știu de ce să mă mai apuc ca să am ce face.. glumesc, evident, sunt oricum epuizată de tot și toate, dar atât copiii mei cât și C. sunt lângă mine și mă susțin, cel puțin așa îmi place să cred…

_MG_0129.JPGAzi am realizat că mai sunt fix 11 zile până când Tudor împlinește 5 ani și m-au copleșit o mulțime de amintiri și de emoții.. Doamne cum zboară timpul! Mai are atât de puțin și începe școala..o, Doamne, tremur toată numai când mă gândesc că timpul ăsta nemilos trece atât de repede, iar eu trebuie să mă împac cu ideea că nu mai am bebeluși, ci băieți din ce în ce mai mari și mai frumoși, dar parcă nu îmi vine să cred..

Mai sunt câteva luni (mai puțin de 6 luni) și va trebui să mă întorc la muncă, iar amândoi băieții mei, vor merge la creșă și la grădi. Cum voi putea să mă despart de suflețelele mele, cum o să treacă ziua de muncă dacă eu o să mă gândesc non-stop la ce fac, cum se simt, dacă au mâncat, dacă au dormit, dacă au fost cuminți.. cum o să rezist să fac atâtea lucruri pe care îmi doresc să le fac? Oare energia mea o să fie la fel? Dar entuziasmul?

kk.JPG
Tremur când mă gândesc la toate astea pentru că m-am obișnuit să petrec timp cu familia mea, să fiu oarecum relaxată și bucuroasă că mă pot juca cu ei cât de mult vreau, fără să mă gândesc că sunt presată de timp..

Sunt varză dpdv al emoțiilor și deși am încercat să-mi bag în cap ideea că totul va fi bine, tot mă îngrijorez că nu voi putea face față tuturor obstacolelor și provocărilor.

Mi-aduc și acum aminte de ziua în care l-am născut pe Tudor, Doamne, eram terifiată, eram speriată și mai ales îngrijorată că nu voi fi o mamă bună…dar cummi l-au dat în brațe, la pieptul meu, am aflat că nimic nu mai conta, nimic nu era mai important, eram doar noidoi, la prima întâlnire. Am învățat atât de multe de la un omuleț atât de mic, mai multe decât mi-aș fi imaginat vreodată.. m-a iubit din prima clipă, iar eu m-am topit tot atunci. Cum se face că și acum după imediat 5 ani, încă îmi dau lacrimile de emoție și de fericire că în sfârșit am familia pe care mi-o doresc. Tudor e un băiețel sensibil, care te pătrunde cu ochii lui mari, iar Victor e jumătatea lui mai zvăpăiată. Mi-aș dori să puteți simți cu toții măcar o dată în viața asta fiorii și emoția pe care o simțim noi atunci când suntem îmbrățișați de băiețeii noștri, dar mai ales atunci când râd cu poftă de mami și de tati. Mi-au dat lacrimile între timp, iar Victor mă îmbrățișează ca un om mare.

Aș vrea să opresc timpul în loc, să mă bucur la nesfârșit de dragostea lor și de zâmbetele lor molipsitoare. Azi sunt melancolică…

 

Cu multă dragoste

Anca.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s