0

Motherhood at its finest

0a9a2c384484dad4bc901467b09bc479M-am apucat de atât de multe lucruri încât nu mai știu să țin pasul cu toate… Desigur, eu sunt singura vinovată de toate astea, dar mă simt mai epuizată dacă stau și nu fac nimic. Ei bine, ultimile zile n-au fost deloc roz pentru liniștea și odihna mea și asta pentru că copiii sunt încă fonfăiți, încă li se înfundă nasul și încă stăm baricadați în casă până ne trece. Trebuie să recunosc, urăsc iarna și nu îmi place deloc să mă simt izolată, sau să-i țin pe copii în casă, dar hei, așa au răcit ultima oară, așa că eu nu mai risc.

Recunosc, n-am avut deloc inspirație zilele astea și m-am simțit obosită încă de la începutul săptămânii, bachiar am adormit în fund de vreo 2 ori, fără să știu ce e cu mine… Dacă vă povesteam acum ceva postări că somnul lui Victor a evoluat, ei bine, m-am înșelat… de o săptămână jumătate, de când au răcit băieții mei, iar se trezește din oră în oră și dacă nu mă simte lângă el, plânge până îl aud.. așa că iarăși dorm între ei.. bine, doarme mult spus pentru că e atât de incomod, de mă doare spatele și toată pielea de pe mine (îmi place să mă lăfăi în patul meu..). Cred că v-am mai zis, dar chiar consider că mămicile sunt niște eroine, eu sincer nu știu cum reușiti, dragile mele, eu chiar simt că mi se va scurge viața de tot dacă Victor revine la vechile obiceiuri cu somnul… nici la amiază nu mai doarme.. 15 minute e record..(azi am zis că-i adorm pe amândoi și mă odihnesc și eu..).

 

Cu toate astea, tot se trezesc niște mici înțelepte femei, să îmi dea sfaturi și să mă mustre de fiecare dată când am ocazia (îmi scrisese o mămică cred pe FB că ar trebui să-mi scot copiii afară indiferent de temperatura din ziua respectivă), dar așa cum am mai zis, sunt o mamă nebună și overprotective, așa că eu decid cam ce e mai bine pentru copiii mei, că doar sunt ai mei până la urmă și nu ai altora. Chiar apreciez sfaturile constructive, dar nu îmi plac remarcile răutăcioase absolut deloc. Știu că sunt tânără și mai am o mulțime de lucruri de învățat, dar fiecare om e diferit, fiecare tată e diferit, fiecare mamă e diferită.. cu toții ne dorim numai ce e mai bun pentru băieții noștri, dar de cele mai multe ori viața e făcută în așa fel să ne provoace să trecem prin tot felul de chestii.

 

Cred că o să adorm în timp ce respir, dar tot trebuie să am energie să mă joc cu ai mei drăguți băieți. Cred că sunt eu prea irascibilă și prea obosită să am răbdare, dar am impresia că nici ei nu mai țin cu mine. Poate sunt și paranoică, nu neg, dar săptămâna asta chiar a fost lunga și aștept să se termine odată.

 

Voiam doar să vă transmit azi, dragi părinți, să nu vă lăsați influențați de gura târgului, sunt atâtea băbisme idioate și atâtea superstiții pe care nu le înțeleg.. de n-am cuvinte.. (să nu îi tai unghiile până la botez că fură?!, să nu îi tai părul până la tăiatul moțului chiar dacă-i vine-n ochi..apropo, “tăiatul moțului ” e o tradiție, n-are nicio legătură cu religia…) sunt multe de tot, dar la finele zilei tu ca părinte responsabil decizi ce e mai bine pentru copilul tău, așa că nu asculta de “vecina de la 2” care zice că nu e bine să ții copilul în port-bebe, sau că trebuie să fie infășat până la un an, sau ca tre să poarte căciuliță și în casă, TU ca părinte responsabil faci ce crezi că e mai bine pentru copiii tăi.

 

Sunt atâtea lucruri pe care aș vrea să le învețe copiii mei și uneori chiar mă simt prost că nu pot face mai mult decât fac deja, dar nicio clipă n-o să cred că sunt o –mamă rea– e așa de simplu să aruncăm cu vorbe, să ne credem superiori, dar fiecare dintre noi își iubește atât de mult copiii, încât ne-am da și viața pentru ei.

 

Tot ce vreau să vă cer e să fiți înțelegători și răbdători și orice ar fi să vă iubiți copiii. Da, sunt și zile de genul ăsta în care suntem cu moralul la pământ, dar ei nu văd decât puritate și dragoste. Pentru ei suntem niște îngeri păzitori, cu zâmbete curate.

 

Cu dragoste,

 

o mămică.

Advertisements
0

To stress or not to stress?!

may31-2013-foto-stress-fatigueDupa cum ati citit si din tittlu astazi as vrea sa va povestesc cateva lucruri despre stres si cum (incerc sa) il combat in viata de zi cu zi. Fie ca suntem sau nu parinti, in mod absolut evident ne confruntam la un momentat cu momente in care din cauza oboselii, a copiilor, a lucrurilor pe care le avem de facut, a gandurilor si grijilor sau a vietii in general, ne simtim stresati.

Nu o sa va mint, de cele mai multe ori e mai usor sa spui ca e bine sa facem anumite lucruri pentru a scapa de stres, dar aplicarea teoriei in practica e aproape inexistenta. De cand am devenit mama am realizat cat de important e sa iti pastrezi calmul si sa gasesti cate o portita pentru a iesi din cotidian, dar de cand il avem si pe Victor, stresul si oboseala sunt la un alt nivel. Citisem si vazusem pe net mamici care indemnau alte mamici sa fie relaxate, sa isi gaseasca timp si pentru ele, sa iasa cateva ore din casa SINGURE, samd. Suna ca o poveste extrem de frumoasa, dar din nefericire pentru majoritatea dintre noi este absolut imposibil de realizat. Si o sa vorbesc in numele meu pentru ca sincer nu-mi place sa generalizez, dar n-am mai iesit singura din casa de peste un an jumatate, nu pentru ca mi-ar interzice careva, dar pur si simplu nu ma vad facand asta. Adica, nu vreau sa “ies cu fetele in club” sau sa fac orice alta activitate, pentru ca sincer n-am energia necesara.. si probabil tot la copii si la casa m-as gandi..daca ma intrebati pe mine, as alege sa ma inchid intr-o camera si as dormi, cred ca v-am mai spus… dar nici asta nu se poate pentru ca piticii sunt atasati de mine, iar tati.. sa fim seriosi, n-ar rezista atacurilor lor sau energiei care nu se epuizeaza deloc, nu pentru ca nu vrea, ci pentru ca baietii nostri sunt niste mamosi…

Cum fac eu fata stresului? sincer nu fac, adica nu intotdeauna.. sunt zile in care ai mei baieiti sunt mai linistiti sau au o dispozitie mai buna si mai stau si singurei, chiar si jumatate de ora si atunci ori mananc, ori ma intind in pat, ori beau o cafea, orice numai nu ma mai gandesc la nimic, uneori functioneaza, pentru ca ma detasez de realitate pentru cateva momente. Cel mai des, cand am cam jumatate de ora la dispozitie, chiar o ora, ma machiez.. asta ma face sa ma simt bine… Cred de fapt ca asta ma ajuta sa ma gandesc si la mine, nu numai la copii (voi incepe munca in curand si sunt absolut sigura ca voi regreta ca nu sunt acasa langa puii mei). De cele mai multe ori ascult muzica si dansez cu Tudor si Victor, le place la nebunie si ma amuza de fiecare data. De asemenea, seara cand trebuie sa ma pun sa dorm nu ma gandesc absolut niciodata la ce probleme avem, cat de proasta mi-a fost ziua, sau cat de mult o sa dorm.. ma gandesc doar sa ma relaxez si sa “imbratisez” o noua zi. Daca il intrebati pe C, probabil o sa va povesteasca de toate zilele in care sunt prost-dispusa. Nu neg, chiar sunt uneori nervoasa, irascibila si stresata, dar asta doar pentru ca nu reusesc sa scap de negativism si toate grijile de pe cap.

N-o sa va spun sa nu va stresati, pentru ca stim ca viata nu functioneaza chiar asa, dar nu o sa va condamne nimeni daca puneti pauza cate 10 minute in fiecare zi si pentru voi.. 10 minute minim! Avem si noi nevoie sa ne incarcam bateriile, sa mai zambim, sa mai gandim pozitiv si sa ne relaxam.. poate nu o sa ne iasa in fiecare zi, dar sigur putem face un compromis cu socrii, parintii sau de ce nu sotii (Cristi cel mai probabil se amuza, dar ar face orice sa ma vada fericita). Nu va simtiti prost ca daca n-ati atins fiecare punct din to do list pentru ca va veti stresa si mai tare. Pur si simplu sunt unele zile cand 24h trec ca 24 de minute, dar e si maine o zi si poimaine..si tot asa…

Astazi nu am vorbele la mine si nici energia necesara, dar copiii mei ma binedispun orice ar fi! Fiti puternice, dragi mamici! Va veni si ziua in care sa va bucurati o zi intreaga de liniste.. cel putin asa ma “ameninta” cei din jurul meu…

 

Soseste si primavara in viata de mamici!

 

Anca

 

0

Liniste?!

george-stieDin moment ce suntem tot virusati (toti, inafara de tati, care e mai norocos de fel) stam in casa si incercam sa ne distram cum stim noi mai bine. Vorbesc la plural…dar mai degraba ai mei copii se distreaza, in timp ce mami are o migrena ingrozitoare (asa imi trebuie daca ma imbolnavesc ultima….). V. Si T se simt putintel mai bine fata de zilele precedente in care parca aveam doi catelusi care latra, cam atat de rau erau, dar dupa antibiotice si aerosoli parca lucrurile arata mai bine azi, asa ca si nivelul de energie a crescut considerabil.

Trebuie sa recunosc, am fost atat de obosita aseara incat am adormit instantaneu… asta pana s-a trezit Victor, asa ca pana a adormit la loc.. am adormit si eu tot intre puiutii mei. M-am trezit fix la timp sa aud alarma lui tati si sa-l trezesc (pur intamplator, nu ca tati nu si-ar auzi vreodata alarmele, haha), ca mai apoi sa adorm pana undeva la 09:45.. Da, ati auzit bine, azi am lenevit mai mult decat trebuia, dar unul din motive e ca nu i-am auzit pe copii trezindu-se, cam atat de liniste era. De obicei, linistea la noi in casa e semn de panica, pentru ca absolut intotdeauna micii mei razboinici fac vreo prostioara.. Asa ca am sarit ca arsa sa vad ce se intampla ( daca ma urmariti de ceva vreme, in capul meu era doar “Da Doamne sa nu fi pictat Victor al meu toata camera in crema de fundulet”….si sa-i fi acoperit gura lui Tudor…nu ca ar schita vreodata ceva la prostioare..) si am fost chiar mega-uimita sa constat ca doar se jucau..frumos.. in liniste!!!??? Cum e posibil asa ceva, nici eu nu stiu. Cert e ca Victor trebuia schimbat in regim de urgenta dein cap pana in picioare, asa ca da, ma bucur ca n-am avut vreun poop incident. Zis si facut.. schimbat, hranit bebe, hranit Tudor, medicamente, aerosoli si inapoi la joaca. Eu cu tot cu copii la ei in camera, ca deh sunt bolnaviori asa ca mi sa parut o idee buna sa stau cu ei toata ziua ca sa-i supraveghez, dar aparent lor chiar nu le-a convenit treaba asta.. ar fi trebuit sa le vedeti privirea jucausa si nedumerirea…. DE CE inca e mami in camera..?? Ba chiar Tudor m-a si intrebat de ce nu plec (si ieri a fost la fel) si parea ca e deranjat de prezenta mea in sanctuarul lor de mini razboi… “Mami dar putem sa stam si singurei..nu ai treaba?” ” Mami, da’ cand pleci?”.. sincera sa fiu m-a amuzat teribil, atat ieri cat si astazi, ca doresc deja sa ma indeparteze, semn ca “schemele lor de razboi” si manipulare se dezvolta pe zi ce trece.. si daca tot au insistat mi-am permis sa doresc sa-mi beau cafeaua in liniste..

 

Trebuie sa admit, a fost chiar extraordinar de relaxant sa pot sa beau o cana de cafea in liniste si pace, dar nu va faceti iluzii asa cum mi-am facut si eu.. linistea a durat undeva la 10 minute, pana au inceput sa arunce cu chestii prin camera, sa se amuze la fiecare prostioara pe care o facea unul sau altul, s-au gadilat, s-au amuzat, pana au inceput sa se ciondaneasca si ei bine, paradisul a fost cam gata pe ziua de azi, deja a inceput sa fie iarasi galagie.. Sa nu cumva sa ma obisnuiesc cu atata liniste… Tot ce pot sa va spun e ca aveam nevoie de putina relaxare si de ce nu poate ai mei dragi baietei incep sa devina din ce in ce mai cuminti si o sa ma lase sa fac o baie?! sau sa ma uit la un film?! (Tudor rade de mine, Victor are privire ucigatoare, deci, mami, ai priceput mesajul, da?)

 

Nu pot decat sa ma bucur de toate progresele pe care le parcurgem impreuna si trebuie sa recunosc.. peste cativa ani vor fi niste aliati de temut..s-ar putea sa nu mai castig nicio batalie de acum in colo, darcum se poate sa fie atat de adorabili si totusi atat de annoying in acelasi timp? Oare se consulta.. “hai mai Victor s-o pacalim pe mami, ce crezi, hahahah?”.. si uite asa trec zilele si parca ma trezesc ca am langa mine doi flacai care au ei grija de mine si ma alinta! Abia astept!

 

Anca.

 

P.S: Am vrut sa va arat (din nou) cam la ce ma gandeam azi dimineata si rad de vreo 10 minute incoace.. gotta love my kids

Victor si ideile lui magistral de geniale (click here!)

0

‘Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie?

Trebuie sa recunosc, ultimile zile m-au afectat destul de tare si desi chiar nu am absolut nicio treaba cu politica si tot ce inseamna ea, nu pot uita si nu voi uita vreodata cat de mult imi iubesc tara si pe oamenii minunati din ea. Stiu, nu sunt toti cu adevarat romani, nici nu vor fi vreromaniaodata… Niste indivizi care efectiv arunca pe geam viitorul si siguranta copiilor nostri nu se pot numi romani adevarati.

 

Nu mi s-a mai intamplat pana acum sa traiesc cu o angoasa si o teroare continua, o frica  pe care nu am mai experimentat-o si nu mi-am strans niciodata copiii mai tare la piept asa cum am facut-o in ultimile zile. Mi-e sincer frica de tot ce se poate intampla.. ma gandesc ca o sa ies cu copiii la plimbare si o sa-mi fie frica de fiecare om necunoscut, de fiecare fata ciudata pe care o voi intalni in parc, de absolut orice. Le promit in fiecare zi copiilor mei ca vor fi fericiti si ca ii vom invata tot ce stim de bine. Dar oare, cum sa-i mai invat sa fie modesti? Cinstiti? Sinceri? Cum sa le spun sa ramana intr-o tara plina de hoti, plina de oameni care au mainile murdare, cum sa-i invat sa nu fure?? Cum sa le dovedesc valoarea tarii nostre cand mass-media si televizorul sunt ca niste viermi care ne mananca din interior?

Nici nu stiti ce mandra sunt ca si romanca si ca oamenii nu se lasa atat de usor manipulati! Pentru ca desi avem o tara de hoti si nenorociti, voi ati vazut cati  oameni ies in strada pentru onoare? Pentru viitor? Pentru dreptate? Sute de mii… sute de mii de oameni care vor sa doarma iarasi linistiti.. sute de parinti care nu vor decat dreptate pentru copiii lor… sute de mii de romani care vor cinste pentru ei si tara lor, a noastra!! Sute de mii de romani care vor schimba istoria!

 

Trebuie sa intelegem ca viitorul e in mainile nostre si ca nimeni nu ne poate lua dreptul la o viata normala si linistita! Absolut nimeni! Daca nas avea copiii bolnavi as iesi in strada cu tot cu iei ca sa vedeti frica din ochii lor, frica de un viitor incert, necinstit si fara onoare. Atatia oameni muncesc zeci de ore pe saptamana pentru a putea pune ceva pe masa si pentru a avea un trai decent.. oare de ce nu furam toti? De ce ne spetim la fraierii pe salarii de nimic? Pentru ca asa am fost invatati.. parintii nostri au luptat pentru dreptate si siau dat si viata ca sa se asigure ca vom avea viitorul pe care il meritam… Cred ca e randul nostru sa facem asta pentru copii nostri si pentru tarape care o iubim atat de mult. Pentru ca inima noastra si sangele nostru nu se vor schimba niciodata, pentru ca incurajarile copiilor nostri nu vor inceta sa se auda rasunator, pentru ca vrem sa fim mandri de tara noastra si pentru ca vom lupta pentru dreptate pana nu vom mai avea suflu.

 

Mi-as dori o tara senina si fericita, pace si liniste si mi-as dori ca peste inca 20 de ani, copiii nostri sa povesteasca cu lacrimi in ochi sacrificiul tuturor romanilor pentru o Romanie mandra!

 

“Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.”

 

Mandra,

 

Anca.

0

Diametral opus

Dupa cum bine stiti deja, ca deh, suntem prieteni de ceva vreme, am doi baietei, Tudor care in fix o luna face 5 ani (WOW unde a fugit atata timp?!) si Victor care face in cateva zile 1 an si 3 luni. Sunt doi nazdravani dragalasi cu care imi petrec majoritatea timpului, ba chiar rectific TOT timpul, si cu care incerc sa cresc si eu ca om, ca mama, dar in acelasi timp trebuie sa invat sa fiu si copil.

 

Astazi o sa va povestesc putin de pataniile pe care le avem la masa. Sincer acolo e unul din locurile in care eu si tati atat ne bucuram cat si ne enervam, pentru ca unul e obsedat de mancare, iar altul ar putea sa nu manance o zi intreaga si ar fi chiar multumit. O sa va las cateva secunde sa va ganditi la personaje si sa faceti un exercitiu de imaginatie cu noi si copiii la masa. Zau de nu e amuzant. Cum se face ca Victor ar manca pana si zugraveala de pe pereti (n16409858_1482537821779238_2146591556_ou spun ca a facut asta, zau! haha) non-stop, iar Tudor fuge de mancare de parca lar tortura pana nu mai are suflu… Ar trebui sa vedeti fetele lor atunci cand ii chem la masa, Victor ma da efectiv jos ca sa ajunga primul la sfanta mancare, iar lui Tudor parca i se scurge viata in cateva secunde, dar stie ca nare incotro, asa ca vine si el la masa. Victor, mananca foarte mult si e foarte pofticios, daca nu ias pune stop nar realiza ca explodeaza de atata mancare, in schimb Tudor poate sta la o masa chiar si cateva ore bune mancand un sandvis..( da, ati citit bine, doar atat ii ia sa manance doua felii de paine cu ceva branzica/mezeluri/whatever la mijoloc). Ei bine, dar nu va ingrijorati prea tare, au si cateva lucruri in comun legat de mancare.. DULCIURILE. La capitolul asta, se cam lupta cu tati si uneori si cu mami, pentru ca sa fim seriosi cui nu ii plac dulciurile? Absolut evident ne-am invatat lectia si copiii nu primesc dulciuri decat foarte rar, altfel energia lor si capacitatile lor de mici teroristi cresc exponential.

 

Cu toate astea, se inteleg excelent, cand Tudor vrea sa scape de niste mancare in plus, e16443087_1482537928445894_887640516_o suficient sa se apropie de Victor si e garantat sa ramana fara cel putin jumatate din ce mananca. Se preface el dezamagit, dar va garantez, e al naibii de fericit ca ia iesit pasenta. Daca il intreb cam cear vrea sa manance, mereu ar zice: paste cu branza, taietei cu lapte, icre, crenvursti sau pizza. Toate niste porcarii daca stam bine sa ne gandim, in sensul ca nu sunt neaparat 100%sanatoase. Sincer, imi seamana. Mama rade de mine si imi spune ca Tudor e un mini-me atunci cand eram mica…si pana in prezent…dar el n-are voie  sa stie asta, asa ca tot ii spun de 65476584584 de ori/masa “MANANCA!!!!”. Nici nu mai trebuie sa mentionez cu cine seamana Victor, nu? (daca ati spus mami, gresit, e chiar TATI, hehe)

 

Cred ca va puteti imagina cam prin ce intamplari trecem si ce aventuri avem, dar pot sa va spun ca fara momente de genul asta n-as putea sa traiesc. Pe langa asta, Tudor chiar ne mai serveste niste replici de ramanem fara replica (de cele mai multe ori se rade de mami, ca deh, sunt in minoritate totusi) sau incearca sa ne convinga sa o lasam pe N. in camera lui (da, e inca indragostit), fara succes evident.

 

Viata e o aventura, iar copiii nostri sunt niste eroi aflati in antiteza. Se aliaza doar atunci cand trebuie sa o invinga pe “mami” la capitolul rabdare.

 

Aventuri frumoase va doresc!

Anca.

0

Perfect imperfect

Stiu ca mi-am propus sa scriu mai des si ca o sa incerc sa va impartasesc cat de multe pot din viata noastra si a copiilor nostri, dar cumva nu reusesc sa imi organizez atat de bine timpul incat sa am vreme de tot ceea ce imi propun. Ultima perioada din viata noastra a fost nitel mai domolita si asta pentru ca am reusit sa ma mai odihnesc si in acelasi timp Victor a facut mari progrese in ceea ce priveste somnul lui. Am descarcareavut norocul de a imi reaminti de ce inseamna o noapte dormita cap-coada, dar pentru ca cobesc intotdeauna cand nu trebuie, trebuie sa recunosc ca au fost si nopti in care imi venea sa mor de somn. Cu toate astea, mi-am reprosat ca il invinuiam pe el, un biet suflet de un an si doua luni ca se incapataneaza sa nu doarma. Aveam impresia ca vibe-ul meu negativ il
afecta in unele zile si ca uneori au fost nopti groaznice si din cauza mea. Mi-am setat o  alta gandire si trebuie sa recunosc, a mai functionat in unele nopti si am reusit sa dirm chiar si cate 5-7 ore, ceea ce pentru mine se numeste paradis. Cu singuranta mindset-ul meu a fost total gresit, dar lucrurile de genul asta chiar nu le poti controla.

 

Asadar am avut si zile bune si zile mai putin bune, dar cred ca orice mamica stie deja asta. Cu toate momentele astea de liniste noaptea, ma trezesc din ce in ce mai obosita si lipsita de energie, de parca nam dormit de 1000 de ani, dar cu siguranta si asta o sa treaca daca nu ma stresez prea mult.

 

Urmaresc cu interes cateva bloguri cu mamici si viata lor si cam ce se intampla cu copilasii lor.. le urmaresc ca sa imi intaresc ideea de a fi mama normala. Absolut toate mamicile se confrunta cu teama, cu probleme ale copiilor, cu colici, cu oboseala, cu galagie, cu zile de stres continuu, dar din nou cred ca stiti asta deja.

 

Ma deranjeaza enorm idealul si perfectul, pentru ca din punctul meu de vedere chiar unele chestii nu sunt realizabile…. Dar hai sa va impartasesc cateva din ideile car-mi inunda mintea de cele mai multe ori..

  1. Copiii nu rad tot timpul si nici nu-s draguti 24/7, ba din contra. Sunt momente in care te intrebi ” De ce am vrut copii?!”… Gandurile astea trec, desigur, dar exista.
  2. Nu exista copii cuminti…sau cel putin ai mei nu sunt; au si momente in care se joaca frumos, in liniste, cu voie buna, dar majoritatea timpului nu veti auzi decat tipete, urlete si plansete, toate in acelasi timp.
  3. Nu poti sa ai grija si de tine si de copii si de casa, sa faci si de mancare si curatenie, sa te si machiezi, sa citesti o carte si sa mai faci alte inca 254654 lucruri intr-o zi. Cel mult sa ai grija de copii si sa mai faci un lucru sau 2 (dezamagitor, nu-i asa?)
  4. Curatenia nu se pastreaza oricat de obsedat de curatenie esti….Facem curatenie si in 2 milisecunde e mai dezordine decat era. Ce chestie vrajitoreasca, nu?
  5. Nu iti poti tine bebelusul in brate tot timpul, dar nici nu il poti lasa sa urle. Ei bine, eu fac un balans intre cele 2 situatii, asadar Victor mai si urla…destul.
  6. Nu exista sa nu ma enervez intr-o zi..chiar daca inainte asta era una dintre chestiile la care ma pricepeam, acum chiar u exista sa nu ma enervez.
  7. Copiii mici nu sunt genii. Asta inseamna ca la 1 an si 2 luni nu vorbeste, citeste carti si merge si mai si gateste… chiar nu, haha! Asa ca, Victor e perfect normal, merge de la 11 luni si stie cateva cuvinte, cred ca e suficient. Pe de alta parte, la 5 ani aproape, desi Tudor mai are multe de invatat, e mai cuminte in general in alta parte, vorbaret acasa si plin de energie..asa-s copiii, ce chestie.
  8. Femeilor nu le plac sfaturile primite de la alti oameni/mamici/parinti…mie personal chiar nu imi plac, ba chiar ma exaspereaza cand cineva isi da cu parerea in legatura cu modul meu de a fi parinte sau modul in care imi cresc copiii. Am si momente de geniu si momente de.. mai putin geniu, haha..

Asadar, universul meu e pe departe de a fi perfect, dar e perfectul meu imperfect. Am norocul de a avea langa mine atat familia, cat si pe tati care este suportul meu no1. Daca nar fi C. probabil m-as simti mai tot timpul inutila si stresata. Toate trec, sunt destule zile in sac.

 

Asadar, zambesc, a mai trecut o zi grea.

 

Anca

0

Cum sa dai gres ca parinte?!

8b80a1ce1119b94cdbe59bf3bbee9cc0De obicei nu ma gandesc mai deloc la faptul ca nu sunt o mama perfecta, pentru ca sincer chiar nu am pretentia de a fi una. Sunt putine momente in care ma invinuiesc pentru ceva sau ma simt aiurea ca am luat o anumita decizie si asta pentru ca intotdeauna imi analizez optiunile si ma gandesc la ce e bine pentru copiii mei. Ei bine, ieri a fost unul din momentele in care m-am simtit absolut ingrozitor ca mama si m-am gandit efectiv toata noaptea la faptul ca am dat gres. E oribil sa ai in cap o voce care iti repeta la infinit ” E vina ta!..” chiar daca poate initial nu m-am gandit la asta. Ca sa va lamuresc, ieri am hotarat sa iesim putin la aer, pentru ca sincer nu am mai facut plimbari cu baieteii nostri, tocmai pentru ca a fost frig si n-am vrut sa ii imbolnavim, dar ieri chiar mi-am dorit sa ii mai scoatem si pe cei mici la aer, la plimbare, pentru ca adora asta. Zis si facut, i-am imbracat bine (ziceai ca mergem la ski, atat de bine imbracati am fost!), ne-am suit in masina si am poposit in oras ca sa bem o ciocolata calda si sa mai respiram si noi niste aer curat. Nici nu cred ca trebuie sa va zic cat de incantati si fericiti au fost copiii ca au iesit si ei la plimbare cu mami si cu tati. Cei drept, n-am stat mult pe afara, cred ca maxim 2 ore cu tot cu drum/plimbat, dar a fost soare tot timpul si chiar n-a fost deloc frig. Vedeti voi, tot incerc sa imi gasesc scuze ca sa ma simt mai bine si de fapt ma simt si mai oribil… Le-am facut si baie aseara copiilor ca deh, gradinita, luni, etc. Ne-am distrat super bine la baita ca intotdeauna, i-am imbracat, uscat pe copii, le-am dat de mancare si la somnic…. Cei care ma urmaresc si pe reteelele de socializare, stiu ca postasem o poza in care eram mega fericita ca baietii mei sforaie si dorm neintorsi, iar eu am inca energie… Ei bine, energia aia s-a risipit total in momentul in care tati a observat ca Tudor abia mai respira si tusea atat de rau incat a trebuit sa ne gandim rapid la o solutie si sa facem cumva sa ii amelioram starea. Daca ma urmariti de ceva vreme, v-am mai povestit ca la noi acasa e un fel de farmacie de la cat de bolnavi au fost copiii si desigur, intotdeauna trebuie sa fii pregatit pentru orice. Asa am procedat si aseara, n-am mai stat pe ganduri si am pregatit niste siropel de tuse, ceva anti-inflamator si direct antibiotic pe care l-am avut la indemana  (de fiecare data cand raceste are aceleasi simptome, asa ca inainte de a trage gresit concluzii, chiar stim ce facem cand decidem sa administram antibiotic, aviz parintilor care vorbesc aiurea) si l-am trimis din nou la somnic, sperand ca e putin mai bine. Am decis in acelasi timp sal lasam pe Tudor singurel in camera ca sa evitam un al doilea baietel bolnavior, asa ca l-am luat pe Victor sa doarma cu mine. I-a simtit lipsa lui Tudor din secunda doi si nu intelegea ce e in neregula. Vreau sa spun ca mai degraba n-am dormit azi noapte, nu numai pentru ca m-am tot gandit ca am gresit si ca as fi putut sa evit plimbarea de ieri, care a fost facuta la insistentele mele, dar nici Victor n-a dormit deloc bine… ce sa mai, grozavii…

 

Mi s-a rupt sufletul cand l-am vazut pe Tudor moale, fara energie, cu gatul in pioneze, fara vlaga si trist ca e iarasi bolnav. De obicei e un baietel tare puternic si nu se plange mai niciodata, a invatat sa fie curajos si sa transmita asta si mai departe tocmai ca sa nu ne ingrijoram prea tare. Desi astazi sa trezit putin mai bine dispus si cu mai multa energie, tot am simtit nevoia sa ii spun ca imi pare rau ca a racit iarasi si ca e vina mea. M-a iertat instantaneu si tot ce a zis a fost ” O sa ma faceti bine, mami, sunt bine!”.. si totusi de ce simt ca am dat gres?

 

Vedeti voi, sunt momente in viata mea in care mereu ma intreb daca deciziile pe care le iau si pe care le luam sunt mereu cele corecte, dar ca si parinte, niciodata nu ii doresti raul copilului sau al copiilor tai, ba dimpotriva, iti dai si mainile si sufletul si picioarele si tot ce ai ca sa fie ei bine. Tu nu mai contezi, ei da. Si totusi, copiii au un suflet imens, o dragoste pe care nu o poti simti decat daca esti parinte si mereu, dar mereu, te incurajeaza si iti dau forta sa continui. Nu, nu sunt o mama perfecta, da, chiar fac multe greseli pe care nu mi le doresc, dar intotdeauna exista solutii. Ca si mama, ma stresez de multe ori pe niste subiecte atat de infantile si neimportante, ma simt prost si simt ca as fi putut sa fac lucrurile cu totul si cu totul diferit, dar niciodata copiii mei nu mi-au reprosat nimic. Cum se face ca un sufletel de 5 ani stie sa fie mai calm decat parintii lui? Cum stie sa fie optimist si sa isi incurajeze parintii chiar si-atunci cand nu se simte bine? Chiar sunt niste ingerasi, chiar daca majoritatea timpului fac galagie, urla, tipa, fac prostioare, in momentele cele mai dificile chiar stiu sa fie impecabili.

 

Am dat gres? Tot ce eposibil? Se va mai intampla? Tot ce e posibil.. important e sa ne iubim si sa ne protejam copiii asa cum stim noi mai bine… in ochii lor nu sunt decat “mami” care ii iubeste neconditionat si “mami” care are doar calitati, si nu defecte, pentru ca ei stiu mai bine sa fie sinceri si puternici atunci cand noi uitam de asta.

 

Fiti increzatori in super-puterile de parinti, copiii vostri chiar va vad ca niste super-eroi!

 

Cu dragoste,

 

Anca