0

Punctul pe i

M-am tot gândit în ultima perioadă la o grămadă de chestii care mă deranjează. Știu, poate că-s nebună, dar uneori chiar am impresia că lumea în care trăim nu e făcută pentru mine. Ori asta, ori clar sunt o oaie neagră. Am tot încercat să “închid ochii” la tot ce e nedrept în jurul meu, dar sunt unele lucruri peste care eu ca om nu pot trece.

i

Așa cum vă povesteam săptămâna trecută, vizita noastră la urgențe și rapiditatea/profesionalismul de care oamenii aceia au dat dovadă chiar m-au impresionat până la lacrimi. Chiar aveam speranța că lucrurile o iau pe un drum bun. Asta până am ajuns din nou la medicul de familie. Am stat o ora la rând plus încă câteva minute bune în cabinet pentru “examinare”. Știu ce-o să ziceți, o oră nu e mult, e acceptabil, sigur, în mod normal oricum stau și mai mult de-atât, dar acum am stat o oră să aștept și eram singura la rând (cu ambii copii cobză) pentru că sunt alte lucruri mai importante de făcut. Am trecut peste pentru că am speranța că nu voi mai ajunge pe acolo curând și oricum în țara asta minunată merge totul bine, desigur! După ce am plecat de la medic, am ajuns la farmacie. Aveam 2 tănțici în fața mea, fiecare cu câte 5-6 rețete. Am mai stat o oră jumate la rând, cu tot cu copii. Și bineînțeles că au început să-și piardă rabdarea treptat și să se plictisească, dar tot erau câțiva de-mi trăgeau priviri fioroase, pentru că deh, nu-i pot face să tacă. Și m-am enervat așa cum n-am mai făcut-o de multă vreme, pentru că nimic din jurul nostru nu mai e ce trebuie.

 

Trăim într-o țară în care trebuie să dăm șpagă să fim băgați în seamă: la doctor, la urgente, la asistente, la operații, la grădiniță, la creșă, peste tot! Dacă ați rămas cu gura căscată la ultimile două precizate grădiniță, creșă vă împărtășesc sentimentul de uimire. De ce? Pentru că încerc de câteva luni să-l înscriu pe Victor la creșă, dar se pare că nu am statutul necesar (banii) să-l și dau undeva. Da, există creșă privată, sigur că da. Pentru cei care-și permit. Nici grădinița/creșa de stat nu e moca, nu le plătești salariul educatoarelor, dar în rest tot aia e. Așa că sunt o frustrată. Aveam în plan să revin la muncă înainte de-a face Victor un an, dar statul a zis hai pa! și n-am reușit nimic. Acum stau și mă gândesc ce bancher trebuie să devin ca să-mi pot duce copilul la creșă. N-am găsit încă o soluție, dar meditez. Dar ce frumoasă e țara noastră, sigur că da. România e o țară minunată, dar o strică oamenii. Peste tot doar oameni care te jignesc pentru că ai ales să fii mamă tânără (sau tată tânăr)-(deși ai școală, te-ai dus la facultate, ai un job, o familie frumoasă, etc), că alegi să fii sincer și să nu te alături turmei, oameni care vor doar atenție dar atunci când ai nevoie de ajutor, nimeni nu mai e acolo. De conducere nu mai zic. Chiar nu mai zic. Am ajuns să ne chinuim să avem o viață bună și asta pentru că alegem să fim oameni cinstiți și muncitori. Stăm în chirie și ne chinuim să le oferim copiilor noștri educația pe care o merită, ne luptăm cu morile de vânt.

 

 

Sunt o frustrată, știu.

 

P.S: Dacă la aproape 24 de ani am ales să fac toate astea, înseamnă că-s o scursură a societății? Ok, mă duc pe Pluto, poate acolo sunt un om normal.

0

Drăgălășenie la superlativ

Pentru că-mi place să fiu pozitivă în ultima perioadă am zis să vă povestesc puțin cum a fost la moțul lui Victor, nu pentru că e wow ci pentru că avem un baiețel mega-adorabil.

 

Mi-adu15184077_1399884956711192_866425700_oc aminte și-acum că Tudor a fost chiar simpatic la moțul lui și a ales de pe tava un pix, un carnețel și niște chei de la mașină, semn ca ar dori să devina un director inteligent?(ar vrea mami) și a lăsat banii deoparte căci și-i face singur (haha, tot de la mami cere, no worries).. A fost super adorabil și deloc confuz, adică omulețul a știut că vrea să fie cineva mare si tare în viața asta. Ei bine… la Victor am fost puțin indeciși față de ce punem pe tavă – nu de alta, dar dacă îi puneam ceva de mâncare lua tava cu totul- așa că am rămas la clasicele chestii (foarecă, bani, chei de la mașină, lingurița, telefon, creion, caiet, ceva de meșterit, etc chestii normale) și a fost chiar oarecum previzibil, dar totodată am râs copios de personalitatea pe care și-a creionat-o deja.

Cred că v-am mai povestit, dar Victor este un gurmand. Iubeșste mâncarea și tot ce înseamnă hrană și după cum vă ziceam, nu i-am pus nimic de mâncare pe tavă tocmai pentru că ar fi fost prea previzibilă algerea lui. Așadar, copilașul nostru a alesȘ telefonul, cheile de la mașină și o linguriță. O să râdeți dar niciunul din baieții m15204192_1399882856711402_1162284674_oei n-a ales banii. Amândoi au ales cam ce îi caracterizează cel mai bine, iar pe Victor ce putea să-l definească înafară de linguriță? Ca să înțelegeți pasiunea lui, după ce și-a ales ce-i trebuie, cauta mâncarea cu lingurița, apoi a amestecat în tavă toate obiectele poate-poate e ceva de mâncare. A fost spumos de adorabil și mi-a dat de înțeles că va trebui să gătesc mult de tot în anii ce vor urma.

 

Tot ce voiam să înțelegeți e că avem o viață tare funny și asta pentru că sunt doi frați care se comletează perfect și nu e nicio zi care să semene, sunt zile grele, zile ușoare și zile în care mami se urcă pe pereți. Cu toate astea,  sunt niște adorabili!

 

Anca.

 

0

Miliardari de vise

Copilaria e atat de frumoasa… ai timp sa te joci, sa te dezvolti, sa vizezi, sa sa sa..multe lucruri frumoase, dar cel mai frumos ca si copil (cred) e sa ai cu cine si cu ce sa te joci. Ei bine cam asa gandeste si Tudor.. aproximativ..baiatul-miliardar-2

Inca de cand a inceput sa primesca jucarii si sa inteleaga care-i treaba cu ele a tot fost nemultumit “de averea” pe care o are, cerandu-ne constant jucarii, jucarii, jucarii. Noi, astia mai fraieri i-am tot luat ca deh e copil si vrea (v-am mai zis eu de santajul emotional) si trebuie sa aiba cat mai multe (glumesc). Recent, foarte indignat de faptul ca nu prea a mai primit jucarii (minciuni!) m-a intrebat “Mami, da eu cate case am?!”.. adica cum.. ce, nu stiati? Tudor se vrea urmatorul Tiriac al Romaniei, adica bani. De cele mai multe ori ne-a implorat sa-l lasam sa mearga la munca in locul nostru (YOU GO KID!) ca sa-si poata MIC… ei bine a fost tare suparat cand i-am zic ca n-are nicio casa si ca ar trebui sa mai creasca pentru asta, dar tot nu se lasa.

Acum cateva zile, i-am scos pe-ai mei pitici la shopping ca sa le cumpar ceva hainute de sarbatori (da, am o obsesie, iar ei un milion de haine) si Tudor a fost mega-incantat tocmai pentru ca intuia ca o sa-l las sa-si cumpere si vreo jucarie. Are o obsesie pentru roboti. Si Cars. Si cam tot ce vede el interesant… A! sa nu uitam de masinile de gunoi care-s fascinante pentru “Inaltimea Sa” si evident, le-ar vrea pe toate. A vrut sa-si cumpere un robot si evident ca deja are zeci, dar eram in Pepco si am zis ca nu sunt atat de scumpe.. HAHA ce sa vezi.. a les un robotel minuscul si foarte scump care nu facea nimic, da’ era scump asa ca era fascinant.. evident l-am refuzat politicos (in capul meu, in realitate a fosst ferm refuzat) si i-am explicat ca acel robotel costa prea multi bani si c-ar trebui sa se reorienteze. Va dati seama ca nu i-a picat bine, nu? S-a suparat atat de tare incat si-a setat un tel in mintea lui necoapta de print ca o sa creasca mare, o sa aiba bani si o sa-si cumpere un robot scump….( mie nimic, eu nu prea merit, haha). M-a amuzat teribil si l-am incurajat sa ajunga unde isi doreste si sa-mi ia si mie o casa daca tot are vise atat de mari si realizabile in maxim 10 ani (lumina). E un scump, n-am ce zice.. rasfatat si alintat peste masura, simpatic de multe ori, dar egoist si snob pana la cer si-napoi.

Are imparatia lui de masini si roboti si nu-l poate opri nimeni si nimic, doar e print!

 

P.S: Nu mai mergem cu copiii la cumparaturi, gata! Sunt mancatori de suflete!

Nu-i asa ca vreti si voi din casele lui Tudor? … Ma gandeam eu..

 

 

Anca.

 

(Poza luata de pe http://teodoraleon.blogspot.ro/2014/06/despre-baiatul-miliardar-de-david.html)