0

Unexpected…

everything-will-work-out_-things-will-get-better_

Știți senzația aceea de ” să se termine odată săptămâna asta?”.. nu știu cum să vă explic, dar azi de dimineață crezusem că săptămâna asta se va încheia pozitiv și fericit, în schimb, la ce noroc avem în ultima perioadă, n-a fost deloc așa.. Uneori chiar am impresia că mintea mea se complică și se stresează mult prea tare și inutil de cele mai multe ori, dar chiar nu există lună care să fie liniștită de la cap la coadă. V-am povestit deja că săptămâna aceasta nu a fost deloc una grozavă pentru noi, mai ales că am ajuns cu Victor pe la urgențe, dar slavă Domnului, e mult mai bine, e vioi, fericit, dar din cauza cocktail-ului de medicamente, s-a iritat atât de tare la funduleț, încât e terozizat de fiecare dată când verific dacă trebuie schimbat. Mi-au dat lacrimile de la atâta plans și de la privirea lui de  “mami, te rog..nu!”, dar din păcate chiar nu avem o altă soluție decât să așteptăm să se încheie tratamentul și să sperăm că ambii copii vor fi bine.

Dacă credeați că noi adulții nu prea pățim mare lucru în general, ei bine, astăzi chiar nu s-au aliniat deloc astrele. Poate mulți dintre voi sunt în toi cu pregătirile de Paște, eu sunt în toi cu a avea grijă de toți bolnăviorii casei. Astăzi tati a pățit-o mai rău decât mi-aș fi imaginat vreodată că poate face o răceală.. n-am vazut până acum oameni care să fie răpuși atât de rapid și de rău de febră și stare de rău. Zău că uneori simt că ar trebui să mă apuc de medicină ca să nu ma mai panichez la fiecare situație de genul ăsta… Știu, e imposibil să n-o pățim și noi, dar Dumnezeule, ce timing au toate “relele” astea.. Nu mai puteau aștepta încă vreo 20 de ani? Zic și eu…

Citisem pe Facebook o chesie de genul “Cine duce greul întro familie? Mama sau tata?” și poate că instictiv o să tindeți să spuneți mama sau tata sau poate chiar ambele, dar vă zic sigur că fiecare este important, da mămicile sunt multitasking și clar pot face multe lucruri, dar tati are aceiași importanță, fără el în momente de genul acesta, chiar simt că nu fac față/ Și s-a aducat foarte mult stres, oboseală, nervi, frustrări și nu mai reacționez 100% corect și atunci când îmi aștern capul pe pernă mă gândesc la toate lucrurile pe care le-aș fi putut face diferit în ziua respectivă. Cam așa a fost și astăzi…. ecomplicat să ai grijă și de copii și detati, pentru că ambele părți au nevoie de atenție sporită. Cam astea sunt momentele în care mă panichez și încep să mă port ca o nebună, dar fac asta pentru că nu știu să gestionez toate situațiile. Mă bucur că am reușit să adorm copiii și că tati are o șansă să se facă bine până de Paști, dar chiar sper să scăpăm odată de toate ghinioanele care par să se tină lanț de ceva vree. Știu, hormonii mei sunt debili cu totul, dar cam asta se întâmplă când stresul meu depășește limita admisă zilnic. Ar trebui să fie ilegal să te simți atât de sleit de puteri, mai ales că mâine se presupune că am o grămandă de treabă pe care nu știu dacă o voi termina. Astenia asta de sărbători mă termină, curățenie, mâncare, stres, orice numai să dai bine “pe sticlă”, adică să te vadă vecinii și să zică de tin e că nu ești un părinte ratat care nu face față atâtor lucruri. Ei bine, dacă deja mi s-a spus de niște puștoaice că nu sunt deloc o mamă cool, vă mărturisesc.. nu o să fac mâncare, poate nici curățenie încât să fie spotless, dar orice ar fi, sărbătoare sau nu, dacă familia mea e bine, toate lucrurile vor decurge fix așa cum trebuie.

V-am mai zis eu că simt că am 30 de ani? Ei bine, în teorie am împlinit miercuri abia 24, dar aș putea să jur că universul mă minte și de fapt am pus 5 ani într-un an.. fie, vin sărbătorle și trebuie să ne bucurăm de atmosfera plăcută și de cozonaci, pască și ouă, dar mai ales de încărcătura emoțională dpdv religios. Vreau să vă urez și vouă iniște și sănătate, altceva nu-mi doresc nici măcar eu.

Inevitabil va fi bine!??

 

Cu dragoste,

 

Anca.

Advertisements
0

Durere muta

Nici nu stiu cu ce sa incep, dar seara asta a fost printre cele mai ingrozitoare din intreaga mea viata si cariera de mamica. Tineti minte cand va povesteam ce fain si frumos se poarta cei (tineri) de la spitalul de copii?! Asta pana cand deranjezi niste doamne pentru simplul fapt ca ti-ai permis nesimtirea de a veni cu copilul tau la urgente.. Nu ma intelegeti gresit, respect din tot sufletul aceasta meserie pentru ca stiu ce sacrificii presupune, dar ce nu accept este nesimtirea cu care aceste cadre “cu experienra” jignesc o mama care e sleita de puteri si de durere pentru ca nu poate face nimic pentru puiul ei.

Nu suntem genul de parinti obsedati de urgente la fiecare nas ce curge, ci apelam la aceasta (non)solutie doar atunci cand am epuizat absolut tot ce sta in puterea noastra. Victor a inceput sa faca febra aseara si nu s-a mai oprit pana la ora 19 cand am ajuns la urgente. Am incercat totul acasa si initial am crezut ca e vina dintilor, iar apoi treaba a degenerat intro febra pe care clar nu o puteam controla..asa ca am fugit la urgente pentru ca suntem niste parinti disperati…disperati sa ne stim copiii in regula. Din momentul in care “duamna asistenta” a masurat temperatura copilului nostru si a “constatat” ca are doar 37.2 (dupa masuratori intentionat eronate) am stiut ca seara noastra va fi agonizant de lunga si trista. Victor s-a purtat absolut exemplar si desi era terminat de febra si tot ce se intampla cu el, a rezistat mai bine de 4 ore pana ne-a vazut cineva. 4 ore de febra cumplita si dureri pe care doar el stie cat de ingrozitoare au fost. Copilul avea febra 40, tremura din cap pana in picioare si voia doar sa ii fie bine. Ma doare atat de tare sa o zic, dar n-am crezut vreodata ca voi ajunge sa ma enervez atat de tare pe niste ‘individe’ care nu stiu decat sa barfeasca si sa comenteze fara fundament in niste momente in care nu trebuie sa faci nimic altceva decat sa spui parintelui ce e de facut. Va scriu pentru ca ma doare si pentru ca ma frustreaza neputinta mea de a lupta contra unui sistem corupt si mizerabil in care e normal sa te joci cu oameni si mai ales cu copii mici, care de la o febra atat de mare pot ramane cu atatea repercusiuni. 200 de lei pe medicamente mai tarziu si cateva schimburi de replici stupide, imi astern capul pe perna linistita ca ambii copii dorm si ca vom fi in continuare niste parinti buni pentru copiii nostri. Maine e ziua mea de nastere si singurul cadou pe care mi-l doresc este sa-mi vad copiii sanatosi si familia la fel de frumoasa si unita ca pana acum. Nu doresc nimanui sa treaca cu copiii lor prin clipe de genul acesta, dar tot ce pot sa va zic fara nicio retinere este ca tinerii care practica aceasta meserie incredibil de frumoasa sunt de un infinit de ori mai dedicati, respectuosi si atenti decat vor fi vreodata persoanele din aceasta seara. Poate sunt absurda si tampita in sinea mea de mama, poate vorbeste durerea si neputinta, oboseala colpesitoare sau hormonii mei idioti, dar sper din toata inima sa nu mai ajungem vreodata in viata asta la Spitalul de Copii.

Imi pare rau ca nu pot fi mai mult decat sunt acum, dar tot ce stiu e ca sunt cea mai buna mama pentru copiii mei iar tati este cel mai minunat om din intreaga lume. Nu vreau decat sanatate si liniste.

Va las sa va bucurati de noaptea asta linistita si nu va doresc decat sanatate. Restul nici nu mai conteaza.

Cu durerein suflet,

O mama.

0

‘Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie?

Trebuie sa recunosc, ultimile zile m-au afectat destul de tare si desi chiar nu am absolut nicio treaba cu politica si tot ce inseamna ea, nu pot uita si nu voi uita vreodata cat de mult imi iubesc tara si pe oamenii minunati din ea. Stiu, nu sunt toti cu adevarat romani, nici nu vor fi vreromaniaodata… Niste indivizi care efectiv arunca pe geam viitorul si siguranta copiilor nostri nu se pot numi romani adevarati.

 

Nu mi s-a mai intamplat pana acum sa traiesc cu o angoasa si o teroare continua, o frica  pe care nu am mai experimentat-o si nu mi-am strans niciodata copiii mai tare la piept asa cum am facut-o in ultimile zile. Mi-e sincer frica de tot ce se poate intampla.. ma gandesc ca o sa ies cu copiii la plimbare si o sa-mi fie frica de fiecare om necunoscut, de fiecare fata ciudata pe care o voi intalni in parc, de absolut orice. Le promit in fiecare zi copiilor mei ca vor fi fericiti si ca ii vom invata tot ce stim de bine. Dar oare, cum sa-i mai invat sa fie modesti? Cinstiti? Sinceri? Cum sa le spun sa ramana intr-o tara plina de hoti, plina de oameni care au mainile murdare, cum sa-i invat sa nu fure?? Cum sa le dovedesc valoarea tarii nostre cand mass-media si televizorul sunt ca niste viermi care ne mananca din interior?

Nici nu stiti ce mandra sunt ca si romanca si ca oamenii nu se lasa atat de usor manipulati! Pentru ca desi avem o tara de hoti si nenorociti, voi ati vazut cati  oameni ies in strada pentru onoare? Pentru viitor? Pentru dreptate? Sute de mii… sute de mii de oameni care vor sa doarma iarasi linistiti.. sute de parinti care nu vor decat dreptate pentru copiii lor… sute de mii de romani care vor cinste pentru ei si tara lor, a noastra!! Sute de mii de romani care vor schimba istoria!

 

Trebuie sa intelegem ca viitorul e in mainile nostre si ca nimeni nu ne poate lua dreptul la o viata normala si linistita! Absolut nimeni! Daca nas avea copiii bolnavi as iesi in strada cu tot cu iei ca sa vedeti frica din ochii lor, frica de un viitor incert, necinstit si fara onoare. Atatia oameni muncesc zeci de ore pe saptamana pentru a putea pune ceva pe masa si pentru a avea un trai decent.. oare de ce nu furam toti? De ce ne spetim la fraierii pe salarii de nimic? Pentru ca asa am fost invatati.. parintii nostri au luptat pentru dreptate si siau dat si viata ca sa se asigure ca vom avea viitorul pe care il meritam… Cred ca e randul nostru sa facem asta pentru copii nostri si pentru tarape care o iubim atat de mult. Pentru ca inima noastra si sangele nostru nu se vor schimba niciodata, pentru ca incurajarile copiilor nostri nu vor inceta sa se auda rasunator, pentru ca vrem sa fim mandri de tara noastra si pentru ca vom lupta pentru dreptate pana nu vom mai avea suflu.

 

Mi-as dori o tara senina si fericita, pace si liniste si mi-as dori ca peste inca 20 de ani, copiii nostri sa povesteasca cu lacrimi in ochi sacrificiul tuturor romanilor pentru o Romanie mandra!

 

“Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.”

 

Mandra,

 

Anca.

0

Better days are yet to come

1d8e7e7056f693ef7047525807f69ed3Încă de când mă trezesc și până îi culc pe copii, îmi spun mereu -mâine va fi mai bine- asta ca să nu o iau razna. Desigur, aproape niciodată nu îmi iese, pentru că fiecare zi pare că e din ce în ce mai stresantă. Nu vreau să credeți că viața mea e perfectă, ba din contră, e absolut normală, cu zile mai bune, altele catastrofe, dar fiecare zi ca asta trece și urmează alta cu alte provocări.

 

Trebuie să recunosc, lipsa de somn mă face să fiu tare irascibilă și fără chef, dar asta se întămplă doar pentru că nu reușesc să-l fac pe Victor să doarmă. De vreo 2 luni, plânge groaznic de tare când se trezește, adică din oră în oră de cele mai multe ori. Am încercat să dam vina ba pe dinți, ba pe vise urâte, ba pe felurite chestii. Vineri, de exemplu, a fost o zi care a început groaznic, atât Tudor cât și Victor, s-au trezit foarte aiurea, ba făceau gălăgie exagerată chiar și pentru ei, ba efectiv se ciondăneau din absolut orice. După ce le-am dat masa de dimineață au avut 10 minute de “liniște”, apoi fiecare a avut câte un episod de obrăznicie și zgomot sau țipete nefondate. Oricum e haos la noi acasă, dar vineri chiar a fost una din cele mai nasoale zi ever. Norocul meu cel mai mare a fost că a trecut mama pe la mine și i-a scos la aer vreo 15-20 de minute ca să pot respira. N-am crezut că mi se va întămpla asta, dar jur că nu știam ce să fac prima oară… era atât de liniște și pace, niciun pas, nicio jucărie trântită, niciun țtipăt, nimic, liniște și atât. Am vrut să dorm, dar știam că nu voi avea timp să mă bucur de asta, așa că am stat efectiv tolănită în pat, încercând să-mi poruncesc să gândesc pozitiv și să mă liniștesc. A funcționat, pentru că am mai respirat puțin, dar până pe la 22 când a venit ora de somn. Tudor a adormit instantaneu, iar Victor a adormit cu foarte mare greu la 23. A dormit fix o oră și s-a trezit urlând și speriat de nu știam ce se întâmplă. Cred că visase urât, pentru că a adormit la loc cam în 10 minute. Ei bine, cam ăla a fost momentul în care am simțit că voi claca. Mi-au dat efectiv lacrimile, de nervi, de oboseală, de frustrare, totul pentru că nu îmi dădeam seama ce fac greșit cu Victor. M-am așezat în pat pe la 01:00 și am sperat că voi apuca să închid ochii măcar o oră, efectiv nu mai puteam. M-am trezit dupa 7 ore (da, șapte ore) speriată că nu l-am auzit plângând pe Victor. A dormit TOATĂ noaptea și am fost atât de fericită și de ușurată că am reușit să ne odihnim! Ce să mai! De neprețuit! A fost și foarte bine dispus toată ziua, s-a și jucat frumos cu Tudor, a fost ca-n Paradis…..ca mai apoi să urmeze sâmbătă seara și să o luăm de la capăt. A durat 3 ore până a adormit, cu tot cu baie făcută, masaj, pupcei și îmbrățisări, s-a tot foit, s-a tot trezit și iar am dormit doar frânturi din noapte. Am realizat că n-am ce face și că oricât mi-aș dori să fie altfel, va urma și perioada aia. Oricât de frustrată și nefericită că nu doarme aș fi, n u schimbă nimic. Tot ce vreau să vă zic e că avem zile și zile și e tare greu să fii lucid și bine dispus mereu.. Nu prea ai cum…Îmi doresc din suflet să nu mă judece copiii mei că-s prea obosită să mai fac și altele cu ei, dar puiul de om crește tare greu!

 

 

Mămici, iubiți-vă copiii în toate momentele! Luați-i în brațe atunci când plâng, când sunt triști, atunci când n-aveți chef, transmiteți-le toată căldura voastră și vă promit că va fi mai bine! Tătici, noi încercăm să vă protejăm de toate astea și să fim și mame și soții, doar că uneori nu prea ne iese. Fiți blânzi atât cu copiii cât și cu soțiile voastre căci toată energia lor e canalizată către bebei. Ca părinți, trebuie să știm că vom avea și zile în care vrem să plăngem, așa că o vom face. Peste 10 minute le vom mângâia creștetul copiilor noștri, zâmbind și zicând – O să fie bine!-

 

 

Cu sinceră dragoste,

 

 

Anca

0

Viața bate filmul

chaosSunt o leneșă, recunosc. Îmi pun în minte să fac atâtea lucruri și nu reușesc să mă adun mai niciodată, iar după cum v-am și povestit anterior, cred că irascibilitatea mea e cauzată de comportamentul copiilor mei. O să râdeți de naivitatea mea, dar mereu am iubit copiii și aveam impresia că e ușor ca-n filme, să naști, să ai grijă de ei, să-i educi, să-i crești…hahaha, ce să vezi nu e chir așa. După cum v-am mai povestit, îmi iubesc copiii mai mult decât orice, dar jur că uneori am impresia ori că nu mai am mult de trăit. ori ca o să înnebunesc. Ei bine, sunt zile în care ai mei îmi “miros frica” și sunt atât de cuminți și de drăgăași încât mă simt prost că-i cert și că sunt rea cu ei uneori. Fericirea durează fix 10 secunde până Victor se duce să arunce câte ceva in WC, sau să deseneze pe perețti, să fure mâncare din bucătărie, să mănânce var de pe pereți și ideile lui sunt din ce în ce mai complexe, nu vă faceți griji. De Tudor nu mai zic, cred că are alergie la mine sau la ce-i vorbesc, căci ori nu mă aude niciodată, ori face mișto e mine. HAH! Abia aștept să fie adolescent.. NOT. E greu să trăiești înconjurată de bărbați, știti cum sunt expresiile alea gen eat, sleep, repeat-  la mine e, trezește-te la 7-8, schimbă bebelușul, fă-i de mâncare, schimbă iar, fă-i micul dejun lui Tudor și încearc să mănânci (nu o să reușești oricum), spală vase, rufe, fă curat, de mâncare, fii Einstein, Newton, Papapius, etc și mai găsește timp și pentru tin. A, da, fii și o soție bună, ascultătoare, care nu se plânge niciodată de nimic.. Aș vrea eu, dar nu mă pot abține.

 

Și la sfârșitul zilei, te îmbrățisează ambii copii, spunându-ți că te iubesc și te pupă până ești sufocată de iubirea lor și se șterg toate fărădelegile posibile, repeat. Uneori aș vrea să nu se mai termine momentele astea frumoase și să fie pace și liniște, dar cui îi plac toate astea? Mie, dar lumea îmi tot spune că o să treacă și o să fie bine. Va dați seama că devin serial killer dacă mă minte careva.

 

Viața e minunată, nu-i așa? v-am zis eu!

 

 

Anca

0

Life as we know it

Ultimile zile din viata mea au fost cred cele mai grele din cariera mea de mamica. Dece spun asta? Pentru ca in numai cateva zile atat eu cat si copiii mei am facut o laringita atat de urata incat acum nici nu stiu cat va dura sa treaca. A inceput cu Tudor si initial am crezut ca va trece repede, dar a facut o febra imensa, voce deloc, abia respira, ce sa mai un vis!

N-adescarcare tinut mult fericirea si “puternica” de mami a inceput si ea sa se imbolnaveasca ( nu am mai racit de vreo 2 ani aproape) si mi-am zis ” lasa ca mie imi trece repede, bine ca se si
mt copiii mai bine!” Ca de obicei fericirea mea in legatura cu imbolnavitul tine putin, asa ca aseara, dupa ce a dormit vreo ora spre seara, Victor s-a trezit fara suflu.. Fara aer, fara voce, tusea ca un catelus de rau si nu putea respira. Eu imi pierdusem vocea de tot si ma simteam atat de rau incat nici daca ma lovea trenul nu eram in halul ala. M-am simtit atat de vinovata.. l-am separat de Tudor si pe el l-am culcat cu mine, iar Tudorel a stat singur in camera lui. Nimic nu a functionat. Am racit toti 3 in ultimul hal. Singurul care a scapat momentan e tati…

Dupa ce l-am vazut pe Victor atat de moale mi s-a rupt sufletul… E absolut oribil sa nu stii ce sa ii faci unui omulet atat de mic incat sa ii alungi durerea. Abia trecusem peste golul in suflet cand l-am vazut pe Tudor asa….Si-asa in cateva minute ne-am hotarat sa ne imbracam si sa mergem la urgente, chiar daca era imediat miezul noptii. Tremuram toata in masina pentru ca mi-era o mila de Victor si nu ma gandeam decat la ce-i mai rau. Am avut un noroc fantastic.. Am ajuns la urgente si cred ca nu a durat mai mult de 5 minute pana nu ne-a vazut cineva. Nici nu mi-a venit sa cred. Victor a fost cuminte inclusiv la analize si ne miram ca inca are puterea de a fi vesel. Asta pana ne-a vazut un doctor( tot la fel de repede) si atunci a inceput Victor sa cedeze.. tremura tot, ii era frica de ce auzea, ce vedea, era dezbracat pana la piele si a trebuit sa-l bagam la aerosol si s-a zmucit atat de tare si cand am vazut cat de terifiat a fost efectiv m-am inmuiat toata… ziceai ca sunt o leguma. Apoi i-au facut injectie in fundulet si ala a fost apogeul durerii lui. Nu cred ca am mai fost atat de moale si de trista vreodata in viata mea.. Ideea e ca am ajuns la timp si desi am iesit in lacrimi de la urgente stiam ca totul va fi bine intr-un final. Va scriu azi pentru ca dincolo de tristetea mea in legatura cu copilasii mei bolnavi, am fost extrem de uimita si fercita ca generatia noua de medici si asistente se poarta extrem de bine si sunt absolut fantastici! Acum 2-3 ani cand am ajuns cu Tudor la urgente, avea febra 42 si a lesinat… am stat 3 ore la rand pana ne-a bagat cineva in seama iar absolut toate tanticile alea care ar fi trebuit sa se poarte omeneste, numai asta n-au facut.. Dar a trecut si aia si aseara chiar mi s-a umplut inima de bucurie ca in sfarsit exista speranta pentru schimbare… Ne facem noi bine, promit!

 

Vreau sa le multumesc colegilor, cunostintelor, oamenilor care au ales sa aiba meseria asta si care o fac cu drag si dedicare. Sunteti niste suflete demne de lauda, iar in ochii copilului meu n-am vazut teama sau groaza asa cum vazusem la Tudor, semn ca oamenii aia au avut un comportament minunat! Nu va lasati influentati de un sistem defect si infect plin doldora de oameni ipocriti.. atat copiii cat si noi adultii avem nevoie de oameni ca si noi. Sper din tot sufletul sa nu mai trebuiasca vreodata sa-mi vad copiii suferind, desi stiu ca in viata asta nu exista sa nu mai si cazi.

 

Sufletelele mele de acasa rezista eroic, iar eu incerc sa ma refac. Voie buna si atat!

 

Anca.

0

Life and other drugs

Dacă nu ați simțit ironia din titlu o să vă explic mai jos la ce ma refer..

scÎn ultimile zile, adică de duminică seara ca să fiu cât mai precisă, al meu drăguț Tudorel s-a îmbolnăvit din nou. Ce este cel mai hilar de această dată e că s-a îmbolnăvit în casă. Da, ați citit bine : în casă. Cum e posibil așa ceva? Credeți-mă pe cuvant că nu știu dar devine din ce în ce mai frustrant mai ales în situații de genul. Ați văzut vreodată vreun copil care să tacă din gură și să facă liniște? Nici eu… vă spun asta pentru că nu poate vorbi de vreo câteva zile și nu a fost deloc bine-dispus față de cum îl știe toată lumea. A! Știți vorba aia cu- o nenorocire nu vine niciodată singură?- Ei bine, se aplică și în cazul meu pentru că, da, ați ghicit.. și Victor s-a îmbolnăvit. Dar stai ca nu am terminat.. pentru că mamele nu au voie să se îmbolnăvească niciodată, de ata asta Universul a zis că m-a păsuit deja de prea multe ori și am început să mă simt și eu rău, dar ce mai contează cum mă simt eu din moment ce am acasă doi copilași bolnavi?

Cel mai frustrant lucru pe lumea asta este neputința. În cazul meu, frustrarea vine din faptul că îmi pierd răbdarea tocmai pentru că și starea mea e la fel de shitty ca și a lor. Tudor mai înțelege oarecum că trebuie să tacă și să stea în casă, dar e sfășietor să-l văd cum nu îi e bine.. și asta pentru că e mai mult bolnăvior decât sănătos.. și devine frustrant. De Victor nu mai zic, e la fel ca mine, dacă nu se simte bine starea lui de bine și răbdare dispare întro clipită.

Și se spune că trebuie să îți mai faci și timp pentru tine. Ei bine, poate dacă aș mai avea încă o viață mi-aș face timp și pentru altceva, dar până atunci trebuie să am grijă de puii mei.

 

P.S: Se pare că doar atunci când sunt bolnavi pot dormi amândoi în același timp. Nu-mi place deloc. Îmi vreau copiii zvăpăiați înapoi.

 

Fiți lupoaice pentru puii voștri ca să le fie bine!!

 

Anca.